Fiind copil cam prin luna februarie mă plictiseam enorm de zăpadă si de iarnă. Așteptam cu sufletul la gură să vină primăvara. Ah și primăvara avea mirosul ei specific, cu fum de frunze arse, glod proaspăt zvîntat în razele soarelui și a iarba verde. Am ani buni de cînd locuiesc la oraș, aștept și aici primăvara cu nerăbdare, dar cînd vine nu o simt cum o simteam la sat, are alt miros aici primăvara. Cei ce locuiesc în sectorul Ciocana cred că în fiecare seară se roagă ca a doua zi să nu bată vîntul dinspre Bubuieci. Așteptăm cu toții vîntul schimbărilor în Moldova, la mine schimbările se încep din primăvara aceasta. Sa fie cu Doamne ajută !
[poza flickr]
6.2.10
0 commentsMy home - the land of wonder
Un prieten bun de al meu a făcut o prezentare destul de reușită despre țărișoara mea - Republica Moldova. Pentru cei interesați să viziteze Republica Moldova clipul e foarte util. Aflați locurile cu atracție turistică, scurt intro în economie (prețurile sunt foarte accesibile pentru străini :P ) și cine stă la cîrma statului acum. Vă urez vizionare plăcută.
2.2.10
3 commentsAm primit visa
Uraaaaaaaaaaa!!! am primit visa pentru Canada! dupa 8 luni de așteptare și colectare de acte, interviu și examinare medicală. Acum caut bilet de avion. Și dacă îmi spunea cineva anul trecut că voi obține visa: la sigur îi răspundeam că aberează :) La sfîrșitul lui martie am planuri să spun un "va las cu bine" la toti moldovenii care mă cunosc si care nu mă cunosc, dar posibil ne-am holbat unul la altul prin transportul public din Chișinău. Știu că nu-mi va fi deloc ușor acolo, dar scopul meu este să obțin un passport ca acela din imaginea atasată la articol. Chiar dacă ar fi să stiu că imi voi roade coatele și genunchii în Canada oricum nu mă conving singur pe mine să ramîn în Moldova. Pentru că și aici nu o duc mai bine. La urma urmei e mai mare prestigiul să mori de foame într-un stat civilizat decît în Moldova noatră mult iubită numai de cei care își rup gîtul să ajungă la guvernare. Hmm lor pot să le spun ca au mai perdut un alegator în persoana mea. Și să nu mă credeți un trădător de neam și de patrie - nu sunt eu din aceea, eu am ales să iubesc moldova din poze și de la distanță. Trebuie să recunoaștem că avem o țară frumoasă.
Subscribe to:
Posts (Atom)




